" - Cand eu intrebuintez un cuvant, zise Durdum-Durdam pe un ton dispretuitor, inseamna exact ce am vrut eu sa insemne, nici mai mult, nici mai putin.
- Intrebarea e, spuse Alice, daca poti face cuvintele sa insemne atat de multe lucruri deosebite.
- Intrebarea e, raspunse Durdum-Durdam, cine trebuie sa fie stapan, asta-i tot.
...................................................................................
Alice era prea naucita, ca sa poata spune ceva, asa ca, dupa cateva clipe Durdum Durdam incepu din nou:
- Impenetrabilitate! Asa spun eu!
- N-ai vrea sa-mi spui si mie ce inseamna?...
- Prin "impenetrabilitate" vreau sa spun ca am sporovait destul despre acest subiect si ca ar fi bine sa spui ce ai de gand sa faci de-acum incolo, intrucat banuiesc ca n-ai de gand sa ramai aici cate zile mai ai de trait.
- E prea de tot sa faci un cuvant sa insemne atat de mult, zise Alice ganditoare.
- Cand pun un cuvant sa munceasca ata de mult, zise Durdum-Durdam, totdeauna il platesc suplimentar.
- O ! zise Alice. Era prea naucita ca sa mai spuna ceva. "
In 1960, Hans-Georg Gadamer a publicat Adevar si metoda. Titlul cartii contine tema principalei sale teze: Adevarul nu rezida in incercarea cititorului de a se intoarce la intelesul originar al autorului; acest ideal nu poate fi atins, intrucat fiecare interpret are o alta cunoastere, diferita a textului, in functie de momentul istoric in care se afla el ca cititor.Din aceasta teza centrala decurg patru afirmatii, care constituie esenta metodei sale:
1. In procesul de interpretare nu se poate evita prejudecata (germ., Vorurteil), care trebuie sa fie incurajata, daca dorim sa intelegem intreaga lucrare, si nu doar parti din ea. Aceasta 'preintelegere' provine din noi insine, si nu din text, deoarece textul are un inteles nedeterminat.
2. Intelesul unui text se constituie dincolo de autor, de unde rezulta ca a-l intelege nu tine de a reproduce ceea ce a facut autorul, ci este ceva productiv. Subiectul, nu autorul, este cel care determina intelesul.
3. Explicatia unui pasaj nu exte exclusiv rezultatul perspectivei interpretului, dupa cum nu este exclusiv nici rezultatul situatiei istorice originare a textului. Ci ea este o 'fuziune de orizonturi' (germ., Horizontverschmellzung) . In procesul de intelegere, cele doua perspective sunt subsumate intr-o alternativa terta.
4. Intelesurile trecute nu pot fi reproduse in prezent, deoarece existenta din trecut nu poate deveni existenta in prezent.
In 1965 Paul Ricoeur in Despre interpretare: eseu asupra lui Freud, dupa parerea sa, scrisul modifica fundamental natura comunicarii si genereaza un intreg set de operatii, din care fac parte si urmatoarele patru:
1. Un text este independent, din punct de vedere semantic, de intentia autorului. Textul insemna acum tot ceea ce poate sa insemne, nu neaparat ce dorise autorul sa insemne.
2. Genurile literare nu au doar functia de a clasifica textele; ele ofera de fapt, si un cod care modeleaza modul in care un scriitor va interpreta acel text.
3. O data ce textul a fost scris, intelesurile nu mai sunt determinate de intelegerea pe care o avea destinatarul initial cu privire la acele texte. Fiecare cititor ulterior, poate, la randul lui, sa-si regaseasca propria situatie in acel text, caci acesta, spre deosebire de un mesaj oral, transcende circumstantele originare. Noile interpretari nu sunt mai putin valide. Ele nu trebuie sa fie in contradictie totala cu intelegerea destinatarului originar, dar pot fi diferite, mai bogate sau, dimpotriva, mai sarace.
4. O data ce un text este scris, sensul a ceea ce spune nu mai este legat direct de referentul sau, adica de lucrul la care se refera. Noul inteles nu mai este constrans de limite situationale si, prin urmare, deschide un nou univers al intelesului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu