luni, 7 februarie 2011

carlos castaneda - povestiri despre putere

Cheia problemelor pe care le ridica perfectiunea este simtul timpului ... Nu exista supravietuitori pe acest pamant.

Un profesor trebuie sa fie onest si sa-si avertizeze discipolul ca inocenta si tihna momentului sunt doar un miraj, ca in fata lui se afla un abis fara fund si ca, o data deschisa usa, nu mai exista nici o cale de intoarcere.

Nu mai ai timp si totusi esti inconjurat de eternitate. Ce paradox pentru 'ratiunea' ta.

Ceea ce conteaza e ca luptatorul sa fie impecabil.

Increderea luptatorului nu e increderea omului obisnuit. Omul obisnuit cauta certitudine in ochii interlocutorului si ii spune incredere de sine. Luptatorul cauta perfectiunea in proprii sai ochi si ii spune simplitate. Omul obisnuit e legat de semenii sai, in timp ce luptatorul e legat doar de el insusi. Increderea in sine cere sa stii ceva sigur; simplitatea cere sa fii impecabil in actiuni si sentimente.

Nu conteaza ce dezvalui sau ce tii in tine. Tot ce facem, tot ce suntem, sta in puterea noastra personala. Daca avem destula, un singur cuvant dezvaluit ar fi suficient pentru a ne schimba viata. Dar daca nu avem destula putere personala, ne pot fi dezvaluite si cele mai importante parti de intelepciune ....

Ne aplicam diverse trucuri pentru a ne forta sa abandonam cautarea. Ca o contramasura, trebuie sa persistam in pofida tuturor barierelor si a dezamagirilor.

...reactii exagerate = in viata respectivului existau lucruri nerezolvate.

Dialogul interior este cel care ne tine legati de pamant. Lumea e asa si asa, asa si pe dincolo doar pentru ca discutam cu noi insine despre ea ca e asa. Trecerea in lumea vrajitorilor se deschide dupa ce luptatorul a invatat sa-si opreasca dialogul interior. A schimba parerea noastra despre lume este punctul crucial al vrajitorilor. Iar oprirea dialogului interior este singurul mod de realizare a acestuia. Restul e doar umplutura.

Luptatorul isi primeste sansa oricare ar fi ea, si o accepta in deplina modestie. El accepta cu modestie ceea ce este, nu ca pe o sursa de regrete, ci ca pe o provocare palpabila.

Umilinta luptatorului nu seamana cu cea a cersetorului. Luptatorul nu-si pleaca niciodata capul in fata nimanui; dar in acelasi timp nu permite nimanui sa-si plece capul in fata sa. Cersetorul cade in genunchi la scoaterea palariei si sterge podeaua in fata oricui crede el ca e mai sus decat el, dar el cere in acelasi timp ca oricine e mai mic decat el sa stearga podeaua in fata lui.
Ce sant maestri? Modestia luptatorului nu permite sa fii maestrul nimanui.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu